Si daca resursele de petrol ar fi nelimitate?

Autor: Bruce Bartlett| Articolul original

Asa cum era de asteptat, cresterea recenta in pretul petrolului e insotita de multimea obisnuita a celor care vad in asta o nenorocire absoluta, multime care a gresit in mod consecvent timp de 30 de ani, spunand din nou ca asta demonstreaza ca suntem pe cale sa epuizam petrolul si ca trebuie sa fie impusa o severa franare in consumul de benzina pentru a conserva putinul care a ramas pentru generatiile viitoare. Nu trebuie sa-si faca griji. Se aduna din ce in ce mai multe dovezi ca petrolul e mult mai abundent decat am fost condusi sa credem.

Teoria dominanta asupra originii petrolului e ipoteza dinozaurului mort si dateaza din secolul XVIII. Initiatorul sau a fost un om de stiinta rus pe nume Mikhail Lomonosov, care a formulat-o in acest fel intr-o lucrare din 1757: „Titeiul (petrolul) isi are originea in mici corpuri de animale ingropate in sedimente, care, sub influenta temperaturii crescute si a presiunii care actioneaza de-a lungul unei perioade de timp inimaginabil de lungi, se transforma in titei.”

In orice caz, in anii 1950, oamenii de stiinta rusi si ucrainieni au dezvoltat o noua teorie despre originea titeiului, numita teoria abiotica sau abiogenica. Potrivit acestei viziuni, petrolul e in mod fundamental anorganic si nu are nici un fel de legatura cu plantele moarte sau cu viata animala. Mai degraba, titelul isi are originea adanc in crusta Pamantului, in materialul anorganic care e parte a originii planetei.

In cuvintele geologului Vladimir Porfiryev, „Preponderenta covarsitoare a evidentei geologice impune concluzia ca titeiul si gazul natural nu au nici o legatura intrinseca cu materia biologica ce isi are originea aproape de suprafata Pamantului. Ele sunt materiale primordiale care au erupt de la mari adancimi.”

Pentru mai mult de 50 de ani, oamenii de stiinta rusi si ucrainieni au folosit cu succes teoria abiotica pentru a gasi titei si gaz natural. De exemplu, bazinul Dnieper-Donets a produs o cantitate semnificativa de titei si gaze naturale desi e o zona pe care teoria conventionala biologica o respinge, ca fiind nepromitatoare. O recenta lucrare tehnica a descoperit ca rezultatele „confirma acele concluzii stiintifice dupa care titeiul si gazul natural gasit in … bazinul Dnieper-Donets sunt de origine adanca si abiotica.”

Pentru ca Rusia s-a deschis dupa caderea Uniunii Sovietice si pentru ca a devenit un factor important si in crestere pe piata internationala de petrol, oamenii de stiinta americani devin din ce in ce mai informati despre si interesati in teoria abiotica a titeiului. Recent, National Academy of Sciences a publicat o lucrare pe acest subiect. The Gas Research Institute a finantat explorarea bazata pe teoriile abiotice, cu rezultate incurajatoare. Si American Association of Petroleum Geologists a devenit de asemenea interesata de subiect.

Suporterul principal al teoriei abiotice in the SUA e Thomas Gold, de la Cornell University. Cartea sa din 1999,
„Biosfera adanca si fierbinte” (Springer-Verlag) e e discutie completa a problemelor. E bazata in parte pe cercetari finantate de catre U.S. Geological Survey. Printre oamenii de stiinta cei mai importanti, a caror munca sustine teoria abiotica, se numara Jean Whelan de la Woods Hole Oceanographic Institute, Mahlon Kennicutt de la Texas A&M University si J.F. Kenny de la Gas Resources Corporation.

Interesant de observat, cercetarea economica sustine de asemenea implicit teoria abiotica. Un cercetator important in aceasta privinta e Michael C. Lynch, presedinte al Strategic Energy and Economic Research si fost sef de economie energetica pentru DRI-WEFA.

Intr-o noua lucrare, dl. Lynch a demitizat o teorie comuna numita Curba lui Hubbert, care postuleaza ca productivitatea campurilor de titei e inerent limitata. Problema, asa cum puncteaza dl. Lynch, e ca experienta reala contrazice in multe cazuri teoria lui Hubbert. Defectul sau principal e acela ca vede geologia ca fiind singurul factor in descoperirea, recuperarea si epuizarea petrolului. De fapt, preturile petrolului, politica guvernamentala si tehnologia joaca roluri critice. Dar dovezile pe care el le prezinta despre campuri de titei care au produs mult mai mult decat prezicea Curba lui Hubbert Curve e consistenta cu teoria abiotica, care spune ca campurile de titei pot fi reumplute din surse mult sub cele aflate acum in exploatare.

In sfarsit, e important sa ne amintim ca imbunatatirea tehnologiei imbunatateste situatia titeiului indiferent de teoria asupra originii sale. Un studiu de anul trecut, facut de Cambridge Energy Research Associates a descoperit ca cinci tehnologii emergente – prospectarea de la distanta, visualizarea, forajul si finalizarea inteligenta, automatizarea si integrarea datelor – va imbunatati foarte mult abilitatea companiilor energetice de a creste rata de succes a forajului, o administrare mai buna a rezervelor si o operare mai eficienta.

William Severns, conducatorul studiului, a explicat: „Cu aceste capabilitati, companiile ar putea sa creasca valoarea cantitatii de titei si gaz natural obtinuta dintr-un camp dat, de la 2 la 7%, ar putea sa reduca cheltuielile ridicarii, de la 10 la 25% si sa creasca ratele de productie de la 2 la 4%.”

Bineinteles, la preturi mai mari se ajunge si in cazul exploatarii depozitelor de titei care au fost inainte prea costisitoare pentru a putea fi exploatate viabil din punct de vedere economic, ca si din cauza reducerii cererii. Ca urmare e imposibil sa epuizam vreodata petrolul. Aceasta posibilitate nu ar trebui sa fie un factor in dezbaterea pe tema energiei.

Citeste si Si daca rusii au dreptate cu teoria petrolului abiotic?


About this entry