Nu o sa platim noi pentru criza voastra!

Articolul original >> (Autor: Eric Walberg )
Petitie impotriva imprumutului FMI (!) >>

„Incoerenta” lui Sarkozy e un semn de euro-impas.

Revoltele au izbucnit de-a lungul Europei de Est in aceasta iarna. In Letonia au fost arestati 100 de oameni atunci cand a fost atacat sediul Ministerului de Finante cu pietre din pavajul pitorestii zone de turism restaurate, intr-un protest cauzat de somaj, buget si reducerile de salarii. In Lituania, fortele de politie au folosit gloante de cauciuc si gaz lacrimogen asupra unui mars al sindicalistilor. O demonstratie in capitala bulgara a devenit violenta, ducand la arestarea a 150 de protestatari. Aceste 3 state sunt membre ale Mecanismului Ratei de Schimb (ERM2), celula de pre-detentie a zonei euro. Ei toti trebuie sa intre in zona euro.

IMF cere deprecierea/devalorizarea monedelor acestor “economii”, care nu sunt in realitate de loc economii, dupa dezindustrializarea pe care au suferit-o de-a lungul ultimelor doua decenii, dar euro-acordurile impiedica acest lucru. Si chiar daca ar putea sa faca jocul FMI, datoriile lor ipotecare uriase contractate in euro si franci elvetieni in ultimul deceniu ar continua sa nu poata fi platite.

Guvernul letonian a incercat sa se conformeze masurilor impuse de FMI pentru a se califica pentru un imprumut de urgenta, intr-un mod aproape asemanator celui in care procedase Argentina in 2001, atunci cand reduceri brutale in programele de educatie si sociale au aprins o greva generala si au radicalizat
intreaga natiune (cu exceptia, fireste, a celor responsabili pentru acea criza). Revolta din Letonia a prabusit guvernul iar ratingul de incredere a fost redus pana la statutul de „junk”.

Situatia nu e mai buna in euroland.

Intrebare: Care e diferenta dintre Irlanda si Islanda ?
Raspunsul 1: Litera “s”.
Raspunsul 2: 6 luni.

Nici macar nu am amintit Grecia, care e deja considerata un stat esuat, aflat practic intr-o stare de razboi civil din luna septembrie a anului trecut. Iar acum, chiar stalpii de sustinere ai Uniunii Europene pe prabusesc.

In ianuarie, sute de mii de oameni au marsaluit in orasele franceze in cel mai mare protest din ultimele doua decenii. O greva care a durat o luna in indepartata Guadelupa e acum un razboi urban complet, in care printre morti se numara si un lider de sindicat. Elita conducatoare alba si turistii parasesc panicati locul in acest moment. Au urmat Martinica si Reunion.

In Marea Britanie demos-ul izbucneste de-a lungul tarii, protestand din cauza somajului si bailout-urilor bancare. Partidul National Britanic a socat establishment-ul castigand un loc in consiliul din Kent, “penetrand” sudul Angliei, si se asteapta la castiguri majore la alegerile europene din iunie.
Spania a pierdut un milion de locuri de munca in 2008 si se asteapta ca rata somajului sa creasca cu 25% in acest an.

Li se spune muncitorilor ca asa numita inflatie de salariu a Spaniei (si Irlandei) presupune acum deflatia de salariu. La nivelele ridicat de datorie ale Spaniei, acest lucru e imposibil. Chiar daca ar fi posibil, deflatia de salariu e o reteta pentru revolutie.

Se asteapta ca marsurile provocate de situatia economica a populatiei sa se inmulteasca si sa conduca la si mai multa violenta in Europa, cu Grecia ca prequel. Dintr-o data, spectrul sfarsitului UE, cu siguranta sfarsitul monedei comune, se ridica. Creata sa convinga “lumea libera” de pericolele comunismului, se intoarce pentru a se razbuna printr-un efect de domino.

Sforarii au reusit de-a lungul ultimelor doua decenii sa transforme fata Europei, distrugand Uniunea Sovietica si expandand UE si NATO rapid spre est. Dar la fel ca Napoleon si Hitler inaintea lor, supra-increzatorii cuceritori s-au miscat prea departe prea repede, si acum infrunta perspectiva de a pierde
totul. Minunea zonei euro e acum ridiculizata cu numele de Völker-Kerker (inchisoarea natiunilor) reamintind de Imperiul Austro-Ungarian. Jurnalistii italieni au inceput sa vorbesca despre “Criza Tequila” a Europei, trimitand spre colapsul pesosului mexican din 1993, cand elita si-a mutat banii in America. O migratie similara de capital din Club Med ar putea porni un proces de neoprit si chiar ar putea duce la prabusirea euro.

Ce e euro, altceva decat un acord de rata fixa de schimb intre membrii? Scepticii au respins-o, considerand-o o camasa de forta periculoaa, de vreme ce Europa e departe de a fi uniforma. Inseamna ca guvernarea nationala e puternic restrictionata in politicile lor monetare si fiscale cu care pot sa infrunte
crizele. Inseamna de asemenea ca micile valuri din Europa pot deveni tsunami-uri, pentru ca succesele sau esecurile economice tuturor tarilor se intampla simultan.

Acest lucru e in ordine daca guvernele sunt unite in urmarea unei agende comune pentru promovarea stabilitatii si prosperitatii europenilor de rand, dar neoliberalismul nu permite o asemenea vointa politica. Spatiul economic comun a permis doar marilor companii si banci sa obtina controlul intregii piete,
presupuse a fi competitori egali ai fratilor mari din SUA, China si din alte parti ale lumii. Dar calarind valul privatizarii si euro-expansiunii, ei arunca prudenta in vant, fara a avea vreo guvernare nationala puternica pentru a-si fixa aripile. “Guvernarea” EU e dezvaluita ca fiind mai putin decat utila, o stampila pentru aceasta manie Thatcher-ista, facandu-i in mod gresit pe europeni sa creada ca altcineva a controlat de fapt haosul privat.

Pe masura ce euro incepe sa alunece fata de dolarul lipsit de valoare (chiar asa), nimeni nu se pregateste serios pentru posibilitatea colapsului sau iminent si pentru ceea ce ar trebui sa faca in privinta asta. In schimb, incredibil, un corespondent al ziarului Financial Times cere UE sa renunte la conditiile de
intrare in zona euro pentru “economiile” Europei de Est si sa le conduca rapid in euro-tarcul „sigur”. La fel de nebuneasca poate parea si strategia implementata in prezent: pomparea nesfarsita de bani in bancile care s-au miscat nesabuit in acest tinut economic pustiit.

E vital ca edificiul sa fie tinut pe linia de plutire, la urma urmei. Practic toata Europa de Est e datoare bancilor straine si pe masura ce dau faliment, sau in cazul celor „norocoase”, ratele lor de schimb cad in raport cu euro, ajung sa reprezinta vanzari de chilipiruri in garaj pentru statele din Vest.

Zlotul polonez a cazut cu 50 % in ultimele 6 luni, facand imposibila plata nenumaratelor imprumuturi facute in euro-franci elvetieni de catre polonezi nestiutori, cazuti in cursa ratelor de dobanda scazute.

Bancile au imprumutat Europei de Est aproximativ 1.7 trilioane de dolari, de cand a devenit “independenta” si ea trebuie sa fie salvata de la disparitie cu orice pret. Actuala propunere de injectare de 31 de miliarde de dolari in banci e un maruntis – atata vreme cat guvernele nationale (adica oamenii) o platesc, bineinteles.

Daca bancherii cu nervi de otel pot sa-si mentina directia, rasplata e potential imensa. Ademenite in ghiarele euro, aceste natiuni orfane pot fi acum spoliate. O integrare facuta vartos, egala cu ocuparea lor in si dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cel putin in socialismul post-belic (de care multe state est-europene isi amintesc cu tandrete), oamenilor de rand de rand li se purta de grija iar privilegiile partidelor conducatoare erau circumscrise. Dar daca elitele nesupravegheate de astazi continua sa-si trimita banii peste granite, prapastia devine fara fund. Revoltele se transforma in revolutii.

Franta va fi in frunte, fara indoiala. Studentii au ocupat recent Sorbona intr-o lunga batalie impotriva reformelor din educatie ale presedintelui Nicolas Sarkozy, sustinuti de 70 % din populatie.

Politicienii francezi radicali, Jose Bove si popularul lider de partid al Noului Anti-Capitalist, Olivier Besancenot, s-au deplasat deja in Guadelupa in semn de solidaritate cu grevistii. “Lupta lor e lupta noastra — impotriva captialismului, exploatarii, marilor supermarketuri”, indemna un proaspat radicalizat activist din districtul Bastilia.

Popularitatea lui Sarkozy a scazut pana la 36%, in timp ce un procent similar de francezi spun ca s-ar bucura sa vada greve “la o scala uriasa”. Statisticianul Dabi spunea: „Exista un sentiment de incoerenta si un sentiment ca Sakozy nu stie intr-adevar incotro conduce Franta. Dar asta in mare parte pentru ca exista o incoerenta si Sarkozy nu stie incotro conduce Franta”.

Acelasi lucru poate fi cu siguranta spus zilele astea de catre toti liderii occidentali. Presedintele SUA, Barack Obama, are o sarcina usoara. El macar are o agenda clara de facut bucati – cea a lui Reagan-Bush. Dar singura politica pe care o au in comun pana acum liderii occidentali e cea dictata de elita
bancara: “Ofera-ne un bail out, dar lasa-ne in pace.” Daca cer ceva, atunci e vorba de un bail-out coordonat si o noua institutie bancara internationala, pe care ei o vor controla, fireste, si care, ar trebui noi sa credem, ne va feri de orice alta neplacere ulterioara. O astfel de institutie ar putea foarte bine
sa functioneze in prevenirea colapsului capitalismului, dar vor exista o multimr de “neplaceri”, distribuite egal intre oamenii de rand.

Insorita euro-vista de ieri nu mai exista. Europa de Est risca sa fie consumata de vie de catre bancile occidentale. Europa de Vest risca doar stagnare si o nesfarsita tulburare politica. Toate indiciile ne spun ca avem in fata o fundatura, ca sigurul drum spre inainte sta in spargerea controlului pe care sistemul economic il are asupra Estului si Vestului. Revoltele au inceput si efectul real de domino se va manifesta de-a lungul Europei in aceasta vara. Ca alegerile din iunie pentru Parlamentul European vor avea loc intr-o atmosfera ostila e prea putin spus.

Folosind o criza pentru a forta masuri nepopulare nu mai functioneaza, asta au descoperit politicienii greci si letoni. Pe strazi rasuna deja strigatul: “Nu o sa platim noi pentru criza voastra!”


About this entry